Prof. univ. dr. psih. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România. Acești tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, reprezintă vocea copiilor din mediul rural, calitate în care și-au prezentat propunerile (fundamentate pe experiențele lor și ale colegilor) pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România.
Ministrul Educației și Cercetării a agreat propunerile primite și a luat în calcul experiențele împărtășite de copii
„Conform studiilor, nu există diferențe semnificative între modul în care elevii din mediul urban și cei din mediul rural utilizează TikTok (și/sau alte rețele sociale), ceea ce oferă oportunitatea de a reduce decalajele educaționale prin promovarea unor materiale informative accesibile tuturor elevilor”, a declarat ministrul.
Oficialul a menționat faptul că obiectivul său este să reformeze în mod real învățământul românesc, punctul de pronire fiind mediul rural, unde situația implică mai multe dificultăți, din fericire surmontabile (de la infrastructură școlară la pregătirea cadrelor didactice).
„Este necesară o abordare coerentă și susținută pentru a asigura un sistem educațional echitabil și de calitate pentru toți copiii, indiferent de locul în care trăiesc. Încerc să înțeleg cât mai bine funcționarea sistemului de educație prin discuții directe cu cei implicați în acest sistem, pentru a putea prezenta un luna mai un diagnostic, iar în baza acestuia, propuneri care sa reformeze sistemul în beneficiul tuturor actorilor implicați”, a conchis ministrul Daniel David.