Atelierul nr. 2 – „Cunoașterea mediului geografic și formarea competențelor-cheie”, din cadrul Programului mentoral „Învățături pentru învățători” a fost un demers formativ care a reunit profesioniști ai educației animați de aceeași misiune: a forma copii pregătiți pentru viață, nu doar pentru evaluări.
Evenimentul a fost realizat printr-o colaborare instituțională solidă între: Inspectoratul Școlar Județean Galați, Inspectoratul Școlar Județean Călărași, Casa Corpului Didactic Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea din București – Facultatea de Geografie, parteneriat care a demonstrat că educația de calitate se construiește prin dialog, expertiză împărtășită și viziune comună între învățământul preuniversitar și cel universitar.
Atelierul a fost facilitat de lectoril dr. Cliuș Mioara, care a propus o abordare profund aplicată și reflexivă asupra conceptului de competență, explicat printr-un exercițiu practic relevant. Acesta a evidențiat legătura vie dintre competențele-cheie, competențele generale, competențele specifice și activitățile de învățare, subliniind faptul că ele trebuie să formeze un tot coerent, ancorat în realitatea clasei.
Un mesaj esențial al atelierului a fost acela că nu mai este suficient să formăm elevi enciclopediști, încărcați de informații, ci este necesar să formăm competențe – capacitatea de a gândi critic, de a pune întrebări, de a înțelege lumea și de a acționa responsabil în ea.
În incursiunea noastră în lumea științei alături de copii, educația capătă sens atunci când pornește de la întrebări simple, de la probleme reale identificate în mediul apropiat, din viața de zi cu zi a elevilor. Acolo începe învățarea autentică, acolo se naște curiozitatea și dorința de a descoperi.
La această experiență formativă au participat 140 de învățători din județele Galați, Arad, Brăila, Constanța, Călărași și Suceava.