Zilele acestea, la Hotel Unirea, din Iași se desfășoară o nouă ediție a „Școlii de Vară de Gastroenterologie”, de data aceasta într-un format hibrid.
Evenimentul științific, organizat în perioada 16 – 19 mai 2022, aduce împreună renumiți specialiști care vor dezbate teme interesante din sfera gastroenterologiei românești și internaționale și vor putea fi audiați în funcție de preferințele participanților, atât din sala hotelului „Unirea” cât și online.
Timp de patru zile, cei prezenții au ocazia să participe la discuții, demonstrații practice și cazuri clinice, care vor îmbina noțiunile teoretice și practice întâlnite în profesia de medic gastroenterolog.
Potrivit organizatorilor, Școala de Vară de Gastroenterologie își propune să rămână unul din principalii vectori de formare și dezvoltare profesională a specialiștilor gastroenterologi români.