Cercetătorul român, Sergiu Pașca, a primit premiul internațional acordat de Fundația IBRO (International Brain Research Organization)– Dargut și Milena Kemali, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinic. Premiul, în valoare de 25.000 de euro, este dat acestuia „în semn de recunoaștere a muncii sale de cercetare inovatoare, folosind tehnologia celulelor stem pentru a crea organoide și ansambluri ale creierului uman și aplicarea acestora la studii realiste ale mecanismelor celulare ale dezvoltării creierului uman și ale mecanismelor bolii.”
Premiul Internațional IBRO – Dargut și Milena Kemali îi va fi înmânat lui Sergiu Pașca în cadrul următorului Forum FENS (Federation of European Neuroscience Societies) de la Paris, care are loc în perioada 9-13 iulie 2022, unde omul de știință va susține și o conferință.
Premiul internațional IBRO Dargut și Milena Kemali pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor de bază și clinice este acordat la fiecare doi ani, unui cercetător remarcabil, cu vârsta sub 45 de ani, care a adus contribuții importante în domeniul neuroștiinței clinice. Premiul este de 25.000 EUR, iar câștigătorul este invitat să susțină o prelegere specială la Forumul FENS, cea mai mare întâlnire internațională de neuroștiință din Europa.