Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, despre pragul la care se închid școlile
“Acolo unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în zonele pietonale”, iar unde se depășește 3 la mie p…
“Acolo unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în zonele pietonale”, iar unde se depășește 3 la mie p…
Proiectul ordonanței de urgență a fost înaintat Guvernului și a avut deja o primă lectură.Potrivit propunerii, părinţii vor beneficia de zile libere în perioade…
Doi tineri cu vârste cuprinse între 15-17 ani au fost împușcați cu un pistol cu bile în fața unui liceu din Ploiești, aceștia având traumatisme cranio-cerebrale…
“Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-și exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online acolo unde este ne…
Ministerul Educației anunță că de ieri, 30 septembrie, la nivel național 581 de unități de învățământ sunt în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturo…
„Relațiile dintre UE și America Latină – Caraibe s-au consolidat în mod semnificativ în ultimul deceniu, construind un spațiu comun de învățământ superior, ştii…
SNSPA, cu sprijinul mai multor universități și institute și a sute de profesori și cercetători din România și din lume, presează din nou împotriva legii ce inte…
„Considerăm că Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de…
Plenul reunit al Parlamentului a votat ieri, 22 septembrie, majorarea salariilor tuturor cadrelor didactice. Această majorare ar trebui să fie, în medie, de 16%…