Monica Anisie: Copiii vor putea primi note în catalog, cu acordul părinților
Ministrul educației, Monica Anisie, spune că în timpul în care școala se defășoară online, elevii pot primi note de la profesori, iar apoi, când se vor întoarce…
Ministrul educației, Monica Anisie, spune că în timpul în care școala se defășoară online, elevii pot primi note de la profesori, iar apoi, când se vor întoarce…
”Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin seama de situația îmbolnăvirii cetățenilor cu coronavirus. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetulu…
Ludovic Orban a declarat joi seară la Digi24 că „în funcție de cum evoluează dinamica infectărilor”, școlile ar putea să fie redeschise după data de 15 mai. „Ni…
Potrivit textului decretului pentru prelungirea stării de urgență, publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale, este vorba despre prezența ante-preșcolaril…
”În scenariul în care vom reveni la cursuri în momentul în care situaţia de urgenţă încetează, am putea susţine examenele în luna iulie. În cazul în care se pre…
CNR apreciază eforturile depuse de toți actorii implicați în învățământul superior pentru a putea depăși situația de criză în care ne aflăm.De asemenea, aprecie…
Declaraţia vin în contextul în care Anisie a anunţat şi că admiterea la facultate va avea loc după examenul de Bacalaureat de anul acesta, examen care ar putea…
Reprezentanții Liberty informează că tinerii că au dat "startul înscrierilor pentru cea de-a noua ediție a Școlii de Vară organizată, pentru prima dată, sub egi…
Probele scrise ale evaluării naționale și bacalaureatului ar putea fi organizate în iulie, iar subiectele nu va cuprinde programa aferentă semestrului al doilea…