Eveniment

A decedat Emeric Ienei, legendarul antrenor român

A decedat Emeric Ienei, legendarul antrenor român

Emeric Ienei, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 88 de ani. Informația a fost confirmată atât de cadre medicale, cât și de apropiați ai acestuia.

Potrivit surselor, în ultima perioadă, Ienei a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, însă a decedat la domiciliu în cursul dimineții.

Ienei a debutat ca antrenor în vara anului 1975, la Steaua București, echipă cu care a cucerit și cel mai important trofeu al carierei sale: Cupa Campionilor Europeni, în 1986. De-a lungul carierei, el a pregătit opt echipe, printre care Steaua, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, Universitatea Craiova, precum și naționalele României și Ungariei. Printre performanțele sale remarcabile se numără și calificarea României la Cupa Mondială din 1990, după o absență de 20 de ani de la turneele finale.

Ca fotbalist, Emeric Ienei a evoluat pentru trei cluburi. Cel mai mult timp a jucat la Steaua București, între 1956 și 1969, și a mai fost legitimat la Flamura Roșie Arad (1955-1956) și Kayserispor (1969-1971).

În ultimii ani, Ienei s-a retras din viața publică, însă a mai fost prezent la evenimente dedicate fotbalului, unul dintre ultimele fiind, în 2024, lansarea filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, la Cinema Palace Oradea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)