Eveniment

Arafat: Valul patru va începe la sfârşitul lui septembrie, prima parte a lui octombrie

Arafat: Valul patru va începe la sfârşitul lui septembrie, prima parte a lui octombrie

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că vârful valului 4 de COVID-19 în România ar putea fi atins la finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. 

"Foarte greu de spus, să vedem, sfârşitul lui septembrie, prima parte a lui octombrie, să vedem dacă începe să scadă după, dar clar că momentan vom asista la creştere mai departe, nu la platou şi nu la scădere. Consider că vom vedea încă o creştere cel puţin în următoarea perioadă, o săptămână-două vor fi creşteri”, a declarat Raed Arafat, la B1 TV.

România nu va intra în lockdown, chiar dacă va crește numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, susține Arafat.

"Eu cred că la lockdown real nu vom putea ajunge din nou pentru că avem mai multe mijloace. Nici în valul trei nu am avut un lockdown total şi am avut măsuri mult mai calculate şi mai ţintite decât un lockdown cum a fost în sensul cuvântului din alte ţări, în care toată lumea a stat acasă şi totul a fost închis. Noi nu am avut acest lucru”, a mai spus Raed Arafat.

Evaluați acest articol
(0 voturi)