Eveniment

Atac cu drone rusești la granița României: populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert

Atac cu drone rusești la granița României: populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert

În noaptea de sâmbătă spre duminică, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de drone aeriene ale Federației Ruse care evoluau în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 10 kilometri nord de frontiera cu România.

Potrivit informațiilor oficiale, în jurul orei 01.15, două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au primit ordin de pregătire a misiunii de monitorizare aeriană. Ulterior, misiunea a fost anulată după aproximativ 10 minute, deoarece țintele dispăruseră de pe radare, aeronavele rămânând la sol.

Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin sistemul RO-Alert la ora 01.21. Starea de alertă a fost ridicată la 01.40, fără ca în spațiul aerian național să fie înregistrate pătrunderi neautorizate.

De la începutul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, autoritățile române au raportat peste 70 de atacuri cu drone în proximitatea graniței cu România.

Ministerul Apărării Naționale subliniază că măsurile de supraveghere și apărare aeriană sunt în continuă alertă, pentru protejarea teritoriului național și a populației din zonele de frontieră.

Evaluați acest articol
(0 voturi)