Eveniment

Campanie de informare pentru sănătate, în patru localități din județul Galați

Campanie de informare pentru sănătate, în patru localități din județul Galați

Peste 250 de pacienți au fost consultați gratuit în patru zile la Băneasa, Fârțănești, Vârlezi și Berești.

Totul în cadrul unei campanii de informare asupra unui stil de viață sănătos, realizată ca urmare a unui proiect cu fonduri europene prin care construim o clădire nouă pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor” a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Practic, doi medici, ajutați de asistenți medicali, au consultat și evaluat medical, în unele cazuri chiar prescris tratament, la peste 250 de oameni.

Au realizat electrocardiograme și au măsurat glicemia și tensiunea, iar acolo unde a fost nevoie au făcut și câte o ecografie abdominală.

Unii oameni au ajuns, cu această ocazie, pentru prima oară la medic, și-au măsurat pentru prima oară glicemia sau au făcut pentru prima oară un control la inimă. Așa au aflat că au probleme medicale și că trebuie să ajungă cât mai repede la medicul specialist.

Spre exemplu, o tânără a aflat că riscă să orbească dacă nu ajunge la medicul oftalmolog pentru tratament de specialitate, iar echipa din cadrul acestei caravane s-a mobilizat pentru a o ajuta și a-i salva vederea.

În mod voluntar, echipa medicală a muncit de dimineată și până seara, în mare parte din timp, uneori chiar și fără pauză, pentru a ajuta, cu grijă și atenție, cât mai mulți oameni.

Le mulțumesc din suflet că au venit alături de noi în această caravană a sănătății, o caravană pentru oameni” a mai subliniat președintele CJ Galați

Evaluați acest articol
(0 voturi)