Eveniment

Centrul orașului Galați rămâne astăzi fără apă potabilă

Centrul orașului Galați rămâne astăzi fără apă potabilă
Reprezentanții societății Apă Canal anunță că marți va fi oprită apa potabilă în cartierul Mazepa, pentru executarea unor lucrări de cuplare și punere în funcțiune a unui nou tronson de conductă reabilitată PEHD Dn315mm si Dn225mm în str. Armata Poporului, între str. Piața Falezei si str. Râpei.
 
Lucrările se execută în cadrul obiectivului de investiții „Reabilitare rețea apă potabilă Dn 350 + Dn 300 + Dn 200 + Dn 100 str. A.Cernat-Armata Poporului”, realizat din surse proprii ale societății APA CANAL S.A. Galați, executant fiind societatea Dreams Riviera SRL.
 
Lucrările programate vor conduce la sistarea apei între orele 08.00 – 16.00 pentru o parte dintre consumatorii din Cartier Mazepa II, respectiv blocurile: IC1-IC3, E1-E3, CL1-CL3, L4-L6, M8-M15, F7, Brâncoveanu, COLIBRI, ATENA, Restaurant Blue Aqua, Vila Belvedere, Complex Ancora, Biserica Trei Ierarhi, Plase Pescărești, abonati casnici din str. Ctin Brâncoveanu, Română, Armata Poporului, Piața Falezei, Râpei, Marinarilor, Garibaldi, Viitorului, Șalupei, Șoimului, Berzei, Ovidiu, Victoriei, Marașesti, punctele termice SC81, SC14bis.
 
Societatea Apa Canal SA Galați asigură numai asistența tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere rețea, închidere și deschidere vane, precum și spălarea rețelei de distribuție la finalizarea lucrărilor executate de către constructor.
 
„Pentru situații deosebite, APA CANAL S.A. Galați va pune la dispoziție cisterna cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societătii noastre, la numerele de telefon 0236/463294 și 0236/473380 int.133.
Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de sistarea apei potabile, mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Totodată, rugăm toţi abonații afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei”, a transmis Apă Canal. 
Evaluați acest articol
(0 voturi)