Peste 850 de elevi de clasa I din județul Galați au participat, de la începutul anului școlar și până în prezent, la activități educative organizate de polițiști, în cadrul Programului național „Școala Siguranței Tedi”. Inițiativa își propune să îi învețe pe cei mici cum să evite pericolele și cum să reacționeze în situații de risc.
Activitățile sunt susținute de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și sunt dedicate elevilor aflați la începutul parcursului școlar, o etapă considerată potrivită pentru formarea unor deprinderi legate de siguranță.
În cadrul întâlnirilor, copiii au primit răspunsuri la întrebări precum: cum trebuie să se comporte pe stradă pentru a fi în siguranță, ce trebuie să facă dacă se pierd de părinți în locuri aglomerate, când pot circula cu bicicleta pe drumurile publice sau cum trebuie să reacționeze dacă sunt jigniți ori agresați de colegi.
De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii despre pericolele din mediul online și despre modalitățile prin care se pot proteja atunci când folosesc internetul.
Pentru ca mesajele să fie ușor de înțeles, activitățile au un caracter interactiv, iar informațiile sunt prezentate prin povești, exemple din viața de zi cu zi și jocuri educative.
Programul „Școala Siguranței Tedi” este implementat la nivel național de Poliția Română, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și compania Maspex România, și a ajuns în acest an la cea de-a XI-a ediție.
La nivelul județului Galați, în anul școlar curent, 81 de cadre didactice și-au înscris elevii de clasa I în program. Până în prezent, polițiștii de prevenire au organizat 39 de activități în unități de învățământ din mediul urban și rural.
Prin aceste întâlniri, polițiștii urmăresc să contribuie la dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul copiilor și la formarea unor abilități care să îi ajute să recunoască și să evite situațiile de risc.