Eveniment

Iohannis: Pe 13 septembrie, școlile se vor deschide cu prezență fizică. Elevii vor purta mască și vor păstra distanțarea socială

Iohannis: Pe 13 septembrie, școlile se vor deschide cu prezență fizică. Elevii vor purta mască și vor păstra distanțarea socială

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, o şedinţă de lucru privind începerea noului an şcolar, la care au participat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Din păcate și școala va începe sub semnul pandemiei, experiența a arătat că este necesar ca școala să se desfășoare cu prezență fizică, accesul limitat la edicație are efecte semnificative mai ales pentru generațiile tinere. Invățământul online nu poate suplini invâțamântul clasic cu prezență fizică, cel mult poate funcționa ca soluție provizorie. Este o prioritate zero pentru asiguarea învățământului pentru cât mai mulți elevi. Este motivul pentru care școlile se vor deschide pe 13 septembrie, cu respectarea măsurilor sanitare.

Cât timp incidența rămâne sub 6 la mie, vom avea toți copii la clasă, dacă se depășește școlile trec în online, în acea localitate. Față de anul trecut avem un instrument esențial: vaccinarea anticovid e singura soluție eficientă pentru a crește siguranța elevilor și a cadrelor didactice, pentru a ne asigura că revin în sălile de clasă în siguranță. Fac un apel către părinți și personalul de învățământ pentru a se vaccina, așa ne protejăm pe noi și pe cei mici, care nu au posibilitatea de a se vaccina”, a declarat la finalul ședinței șeful statului. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare