Eveniment

Pandemia de COVID-19, subiectul principal al Conferinței Regionale ”Zilele Medicale de la Dunărea de Jos”

Pandemia de COVID-19, subiectul principal al Conferinței Regionale ”Zilele Medicale de la Dunărea de Jos”
Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați împreună cu cele două Colegii ale Medicilor din județele Galați și Brăila au organizat a 5-a ediție a Conferinței Regionale ”Zilele Medicale de la Dunărea de Jos”.
 
Conferința s-a desfășurat în sistem hibrid, la această manifestare participând numeroși medici și cadre didactice universitare medicale din Galați și Brăila.
 
„Au fost prezentate 25 de lucrări științifice din diferite domenii ale practicii medicale cu accent pe situația actuală a stării de sănătate a populației și în special studii care au vizat diferite aspecte ale pandemiei de COVID-19, în regiunea Dunării de Jos. Mulțumesc celor peste 250 de colegi, medici și cadre didactice universitare care au participat la această manifestare științifică și pentru activitatea depusă în combaterea acestei pandemii”, a anunțat Aurel Nechita, decanul Facultății de Medicină şi Farmacie Galați.
Evaluați acest articol
(0 voturi)