Un avion al companiei aeriene Tarom a fost lovit de fulger, duminică seară, și a aterizat de urgență pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Aeronava decolase spre Chișinău, în jurul orei 22:10.
Avionul TAROM a revenit pe Aeroportul Otopeni la o oră și opt minute de la decolare, după ce piloții au transmis controlorilor de trafic aerian că trebuie să se întoarcă deoarece aeronava ar fi fost lovită de un fulger.
„Cursa ROT209 OTP2005 (Bucureşti/Otopeni- Chişinău) Boeing 737-700 a avut aseară 3 ore şi 10min întârziere din motive tehnice. la decolare, pe fondul condiţiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger. În aceste circumstanţe, odată cu informarea primită de la piloţi, s-a renunţat la zbor, iar avionul Boeing 737- 82R a revenit la sol, în Bucureşti, şi a fost trimis la inspecţie tehnică”, a anunţat luni dimineaţă compania Tarom.