Eveniment

Șoferi băuți și fără permis, depistați de polițiștii gălățeni în trafic

Polițiștii rutieri din Galați au intensificat controalele în trafic în weekend, în cadrul unor acțiuni menite să crească siguranța rutieră și să prevină producerea accidentelor.

Un prim caz a fost înregistrat sâmbătă, când un bărbat de 62 de ani din comuna Barcea a fost oprit de polițiștii Biroului Rutier Galați. Acesta conducea sub influența alcoolului, iar testarea cu etilotestul a indicat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar pe numele său a fost deschis dosar penal.

În aceeași zi, după-amiază, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din satul Gefu, comuna Ghidigeni, în timp ce conducea fără permis de conducere. Testele pentru alcool și substanțe interzise au fost negative, însă oamenii legii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Un alt incident a avut loc dimineața următoare, în municipiul Tecuci. Un bărbat de 36 de ani a fost prins conducând sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, șoferul a fost transportat la spital pentru analize, iar polițiștii au deschis dosar penal.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Galați anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul fiind depistarea și sancționarea șoferilor care încalcă legea, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

Evaluați acest articol
(0 voturi)