„CFR Călători sprijină și acum acest transport gratuit al refugiaților. Gratuitatea este în vigoare încă de la începutul crizei, dar nu am vrut neapărat să anunțăm acest lucru. Oamenii circulă gratuit în România și vor circula în continuare pe tot parcursul acestor evenimente pe care ni le dorim să fie cât mai scurte, iar pacea să revină în Ucraina”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
El a precizat că dinspre Suceava vin spre București cinci garnituri de trenuri zilnic, iar la fiecare dintre ele au fost adăugate vagoane suplimentare. Este vorba de 10-12 vagoane suplimentare pe zi. De asemenea, pe relația Sighetul Marmației-București au fost introduse unul sau două vagoane suplimentare pe zi, dar și pe trenul Iași-Timișoara – alte două vagoane.
„Transportul e gratuit, dat de CFR Călători și merge până în zona de graniță”, a precizat ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a mai spus că, la nivelul Regionalelor de Căi Ferate București Nord, Cluj, Galați și Iași, persoanele refugiate din Ucraina primesc asistență de la autorități locale, ONG-uri, fiind create puncte speciale de informare cu translator și amenajate săli de așteptare unde primesc apă și hrană.
Detalii suplimentare:
- Regionala CF București Nord
Spații amenajate: 2 spații amenajate – sala de așteptare clasa a II-a și un fost spațiu comercial
Puncte de informare: 1 pe peronul central
- Regionala CF Cluj
Puncte de frontieră: Halmeu, Sighetu Marmației
Spații amenajate: Halmeu (sală de așteptare), Sighetu Marmației (sală de așteptare), Oradea (sală de așteptare), Cluj Napoca (sală de așteptare)
- Regionala CF Galați
Puncte de frontieră: Isaccea și Rădulești
Spații amenajate: 1 spațiu în Gara Galați
- Regionala CF Iași
Puncte de frontieră la: Socola, Ungheni
Spații amenajate: săli de așteptare la Iași și Suceava.