Eveniment

Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în sensul giratoriu din Tecuci

Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în sensul giratoriu din Tecuci

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 decembrie 2025, în municipiul Tecuci. Un tânăr de 24 de ani, aflat la volan sub influența alcoolului, a pierdut controlul mașinii și a intrat violent într-un sens giratoriu, incidentul soldându-se cu două persoane rănite.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 01:46, pe strada 1 Decembrie 1918. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați prin apel la 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului. Din primele verificări a reieșit că șoferul, domiciliat în localitatea Barcea, conducea autoturismul dinspre centrul municipiului Tecuci către comuna Drăgănești.

La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe scuarul care separă sensurile de circulație și a intrat în coliziune cu sensul giratoriu din intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și VO 24 F.

Impactul a fost puternic, iar în urma acestuia atât conducătorul auto, cât și un pasager în vârstă de 25 de ani, din Tecuci, au fost răniți. Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Testarea șoferului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, o alcoolemie extrem de ridicată. Ulterior, la unitatea medicală, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)