Eveniment

Unde va fi amplasat primul reactor de mici dimensiuni din România

Unde va fi amplasat primul reactor de mici dimensiuni din România

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat luni, 23 mai, într-o conferință de presă alături de secretarul adjunct american al Departamentului pentru energie David Turk și Charge d”Affairs al SUA David Muniz amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) din România, care va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.

Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu aprofundat realizat cu fonduri în valoare de 1,2 milioane de dolari primite de Nuclearelectrica la începutul anului 2021, în cadrul unui grant oferit de USTDA pentru a identifica și evalua diferite amplasamente pentru implementarea reactoarelor modulare mici în România.

„Astăzi, mai mult ca oricând, se dovedește că energia înseamnă securitate. Ne angajăm să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obținerii independenței energetice, precum și pe cea de a ne atinge obiectivele de decarbonizare. Acesta este un alt pas important după anunțul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, și de John Kerry, trimisul prezidențial special pentru climă al administrației Biden, la Conferința COP26, cu privire la intenția celor două țări de a construi în România o centrală cu reactoare modulare de mici dimensiuni. Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională. Le mulțumesc partenerilor noștri americani pentru că au sprijinit și au susținut programele nucleare din România, un parteneriat strategic bilateral început în anii 1980. Sunt mândru că experiența de peste 50 de ani a României în domeniul energiei nucleare este recunoscută și confirmată cu fiecare pas înainte, ceea ce ne permite să devenim una dintre primele țări care implementează tehnologia inovatoare și sigură a reactoarelor modulare mici. De asemenea, doresc să vă asigur că Președintele României, Klaus Iohannis, Prim – ministrul Nicolae Ciucă și Guvernul României susțin acest proiect care va aduce numeroase beneficii țării noastre”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, România.

Conferința de presă a fost organizată în cadrul workshop-ului Small Modular and Advanced Reactors Workshop Planning IV organizat la București de USTDA în parteneriat cu Departamentul de Comerț al SUA, NuScale și Nuclearelectrica. Au mai participat directorul Agenției Americane pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) Enoh Ebong, Consilier principal pentru competitivitate comericială în domeniul energiei nucleare Justin Friedman, ministr- consilier pe probleme comerciale pentru Uniunea Europeană și Director comercial și principal pentru Europa în Departamentul Comerțului Mike Lally, CEO Nuclearelectrica Cosmin Ghiță și CEO NuScale John Hopkins.

Tehnologia SMR a NuScale cea mai matură în ceea ce privește aprobările, fiind prima și singura tehnologie SMR din lume care a primit aprobarea din partea Comisiei SUA de Reglementare Nucleară în august 2020, are în același timp și cele mai avansate planuri de implementare, cu contracte deja confirmate pentru dezvoltarea componentelor sale.

„În urma studiului, au fost identificate mai multe potențiale amplasamente adecvate. Amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a obținut toate calificările în ceea ce privește securitatea, fiind considerat adecvat in aceasta faza conform criteriilor de proiectare și principiilor de securitate ale reactoarelor modulare mici NuScale”, Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare