Trei români au murit săptămâna trecută după ce au contractat virusul West Nile. Victimele aveau vârste de peste 50 de ani.
Cele mai multe cazuri au fost diagnosticate după ce pacienții au ajuns la spital cu meningită sau meningoencefalită, o infecție a meningelor și a creierului.
Bătrânii sau persoanele cu boli cronice sunt cele mai vulnerabile la virus.
Institutul Național de Sănătate Publică face următoarele recomandări în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile:
- Evitați expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
- Utilizați substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor;
- Utilizați substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;
- Împiedicați pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție la ferestre);
- Asigurați desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
- Îndepărtați recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.