Operațiuni de demolare în cel mai mare combinat siderurgic din România
Liberty Galaţi anunță atât rezidenţii, cât şi vizitatorii oraşului, că pe 23 şi 24 mai, între orele 19:30 – 20:00, se vor derula operaţiuni de demolare controla…
Liberty Galaţi anunță atât rezidenţii, cât şi vizitatorii oraşului, că pe 23 şi 24 mai, între orele 19:30 – 20:00, se vor derula operaţiuni de demolare controla…
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu. “Performanțele extraordinar…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că judeţul Galaţi a obţinut la Bacalaureat nouă medii de 10.00, fiind pe locul al treilea la nivel naţional, cu o…
Ministerul Familiei, Gabriela Firea anunţă startul Concursului Naţional de Proiecte de Tineret şi Concursului Naţional de Proiecte Studenţeşti. Concursul Naţion…
Avansează lucrările la podul suspendat peste Dunăre. Ultimul segment de tablier metalic al podului se montează marți, 28 iunie, a anunţat Irinel Scrioşteanu, se…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, va organiza, în premieră, cursuri de blogger, vlogge…
Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate la aderarea la UE. Decizia „istorică” a fost luată în unanimitate joi seara de liderii UE, a a…
Un accident rutier grav a avut loc, joi seară, în jurul orei 22.20, pe DN 25, în localitatea Liești, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, a…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se…