Justiție

Am ajuns a doua ţară în lume la decese, măi oameni buni, băgaţi-vă mintea în cap!

Singurul cetăţean român condamnat la închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost eliberat din închisoare. Strugurel Matei a fost condamnat în decembrie 2020 la un an de închisoare cu executare. Bărbatul, care are probleme psihice, a fost eliberat pe 7 octombrie de Judecătoria Buzău, care a dispus desfiinţarea sentinţei de condamnare şi redeschiderea procesului penal pe motiv de citare ilegală. Bărbatul de 36 de ani nu a avut avocat şi a fost condamnat în lipsă, fiind găsit de autorităţi doar când a fost încarcerat, în vara acestui an. În 29 iulie 2021, Curtea de Apel Ploieşti a decis respingerea apelului formulat de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în numele lui Strugurel Matei, pe motiv că bărbatul nu şi-a dat acordul să fie reprezentat în instanţă şi nici să conteste hotărârea. După mai bine de două luni în închisoare la Penitenciarul Focşani, Strugurel Matei a fost eliberat în urma demersului avocatei Ştefania Dascălu, din cadrul CRJ, care a obţinut desfiinţarea deciziei de încarcerare din 2020 pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi rejudecarea cazului. Am şi eu o problemă: câţi oameni ar trebui condamnaţi cu executare, pentru că nu vor şi nu înţeleg că trebuie să ne vaccinăm? Câţi tâmpiţi mai cred că ne bagă unii cip-uri prin vaccin, câţi tâmpiţi mai cred că oamenii ăia care muncesc zi şi noapte în spitale ne vor răul? Or fi şi oameni care nu gândesc, care nu au gândit poate niciodată, pentru că nu au putut, nu din vin lor, nu au putut din cauza bolii sau cine ştie din ce cauză, dar noi, restul de oameni care mai avem o fărâmă de dragoste pentru aproapele nostru, oleacă de frică de ziua de mâine, de ce nu ne protejăm, de ce nu ne vaccinăm?

Evaluați acest articol
(0 voturi)