Justiție

Aşa se întâmplă când se răscolesc culisele unui mare festival!

Dosarul finanţării ilegale a primei ediţii Untold a ajuns la Curtea de Apel Cluj, acolo unde va fi pronunţată sentinţa finală. Primul termen din apel este programat în 23 septembrie 2021. Sentinţa pronunţată de Tribunal în prima instanţă arată modul în care a fost obţinută ilegal o finanţare de 400.000 de euro pentru prima ediţie a festivalului Untold. În aprilie 2021, Tribunalul Cluj a pronunţat o primă sentinţă în dosarul în care Vlad Pop, fostul preşedinte al Federaţiei SHARE, organizatoare a primei ediţii Untold a fost trimis în judecată pentru accesare ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnatură privată. Pop a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar sentinţa, care nu este definitivă arată modul în care a fost obţinută ilegal finanţarea pentru prima ediţie a Festivalului Untold. Potrivit datelor de la dosar, Federaţia SHARE Cluj-Napoca a fost înfiinţată în cursul anului 2013 „în scopul susţinerii comunităţilor de tineri din Cluj-Napoca prin implementarea programului „Cluj-Napoca Capitala Europeana a Tineretului 2015” şi organizarea de diverse programe sau proiecte. Preşedinte al Federaţiei SHARE a fost Vlad Pop. În 22 iunie 2013, Consiliul Local Cluj Napoca a aprobat o hotărâre prin care s-a aprobat un protocol de parteneriat între Municipiul Cluj-Napoca şi Federaţia SHARE pentru implementarea programului „Tineret@Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului”. Conform protocolului, administraţia locală se angaja să aloce fonduri publice nerambursabile pentru „proiecte culturale de importanţă majoră”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)