Justiție

Bine ar fi fost să nu existe deloc ură sau discriminare

Bine ar fi fost să nu existe deloc ură sau discriminare
27 CCR

Dispoziţiile penale din Legea care pedepseşte incitarea la ură sau discriminare sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi contravin principiului legalităţii încriminării, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei de admitere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ. CCR a admis, pe 15 septembrie, sesizarea şefului statului şi a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit căreia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepşeste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. "Curtea constată că lipsa unor circumstanţieri cu privire la elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare face dificilă şi, uneori, imposibilă delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care incită publicul, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane, indiferent de motivul discriminarii sau de intensitatea vătămării. Dispoziţiile penale supuse controlului sunt formulate într-un sens larg, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi din perspectiva altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii", se precizează în motivare. În aceste conditii, Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia, consideră necesară reglementarea criteriilor pe baza cărora se poate defini un grup de persoane împotriva căruia (în ansamblu sau individual, ca membru) poate fi săvârşită fapta de instigare publică la violenţă, ură sau discriminare, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale.

Evaluați acest articol
(0 voturi)