Takacs Gyorgy, bărbatul care şi-a înjunghiat mortal fiul de 8 ani, în iulie 2020, a fost condamnat pe viaţă, de o instanţă Tribunalului Cluj. "Condamnă pe inculpatul T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă", se arată în sentinţa de luni a Tribunalului Cluj, care poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Pe 28 iulie 2020, un copil de 8 ani a fost găsit mort, în maşina tatălui său, după ce a fost dat dispărut cu trei zile înainte, de către mama sa. Ce-o fi avut cu copilul, numai el ştie, dar să iei viaţa unui copil de numai 8 ani, asta nu se pedepseşte doar cu închisoareea pe viaţă, aici ar trebui aplicată pedeapsa finală, nu de alta dar monstruleţul ăsta mai face aşa ceva şi la anul care vine sau peste doi ani, sau peste nu ştiu câţi ani, nu de alta dar crima o are în sânge! Sau doar în cap, sau cine mai ştie pe unde o are. Un astfel de om dacă se poate numi aşa, nu trebuie lăsat să trăiască printre noi, trebuie eliminat şi din societate şi nu mai trebuie lăsat să procreeze, ca să nu mai conceapă niştre monştri ca el, pur şi simplu, o astfel de fiinţă umană trebuie exterminată, sau băgată la beci, la răcoare pentru mii de ani!