Elena Udrea a publicat miercuri, pe Facebook, un mesaj adresat ministrului Cătălin Predoiu, în care susţine că românii "abuzaţi" de justiţia din România îşi caută "dreptatea" în Europa, iar ea este arestată de 50 de zile în Bulgaria pentru că a fost "condamnată ilegal" de instanţele din ţara noastră.
"Înţeleg domnule ministru al Justiţiei că sunteţi preocupat de faptul că unii cetăţeni români, abuzaţi de justiţia pe care o păstoriţi din 2007 (cu mici întreruperi), îşi caută dreptatea în Europa, deci în ţări cu standarde mult mai înalte de justiţie decât România. Dar despre abuzul care mi se întâmplă mie, ce părere aveţi domnule ministru? Cum vi se pare faptul că stau arestată de 50 de zile într-o ţară europeană, pentru că am fost condamnată ilegal, întâi de un complet de 3 judecători care nu era specializat şi din care făcea parte Florentina Dragomir, care exercita fără drept funcţia pentru că nu îndeplinea juramântul de credinţă, apoi de un complet de 5 judecători constituit cu încălcarea gravă a legii, iar contestaţia în anulare în care am cerut rejudecarea dosarului tocmai ca urmare a acestei compuneri a completului mi-a fost respinsă doar mie dintre toate cazurile similare, încălcându-se atât Decizia 685/2018 a CCR, cât şi decizia CJUE din 21.12.2021?", a scris Udrea. Fostul ministru a adăugat că nu şi-a văzut fetiţa de două luni. Ea a menţionat, totodată, că judecătorii români dau pedepse prea mari "pentru o eventuală mită de 25.000 de euro" (cu referire la Sorin Oprescu - n.r.), decât pentru omor, răpiri, violuri şi tâlhării.
Dacă nu-i place la bulgari, de ce nu vine acasă?