Justiție

De ce să nu mai colaboreze instituţiile statului?

De ce să nu mai colaboreze instituţiile statului?
9 senat

Senatul a respins, luni, în calitate de for decizional, propunerea legislativă de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin care se instituia pentru magistraţi obligaţia de a nu colabora cu serviciile de informaţii pe baza unor documente secrete, informează Agerpres. S-au înregistrat 72 voturi „pentru” şi 61 „împotrivă” în favoarea raportului de respingere. Propunerea legislativă - iniţiată în legislatura trecută de deputaţii PSD Liviu Pleşoianu şi Cătălin Rădulescu şi adoptată tacit de Camera Deputaţilor - instituia obligaţia pentru judecătorii, procurorii şi personalul conex al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de a nu desfăşura activităţi de cooperare cu lucrători sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii în baza unor protocoale sau unor documente cu caracter secret. Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei (PNL), a explicat că iniţiatorii au propus „retroactivitatea răspunderii” unor magistraţi care ar fi colaborat instituţional în baza unor acorduri administrative care au fost încheiate instituţional, şi nu în nume propriu, de către magistraţi, legea permiţând la acel moment ca anumite acte încheiate între instanţe, parchete şi structuri ale unor servicii din România să aibă un caracter secret.

Evaluați acest articol
(0 voturi)