Justiție

E de rău când se adună şi anii şi banii!

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat, joi, de Tribunalul Bucureşti, la 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea unei firme (fosta companie de transport aerian Blue Air) achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro, transmite Agerpres. Potrivit deciziei instanţei, Nelu Iordache a primit 11 ani pentru evaziune fiscală şi 2 ani şi 6 luni pentru delapidare, pedepse contopite cu o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare primită într-un alt dosar, el având de executat în final 12 ani şi 6 luni. În acelasi dosar, Ali Imad, administrator de firme, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar două inculpate - Mioara (fostă Stancu) Băluţă şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie - au fost achitate pentru mărturie mincinoasă. De asemenea, compania SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian) SA a fost condamnată să plătească o amendă penală de 30.000 lei. Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe Nelu Iordache, Ali Imad şi Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.988.122 lei către ANAF, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări).

Evaluați acest articol
(0 voturi)