Sindicatul grefierilor Dicasterial condamnă 'fără rezerve' noul proiect al legii salarizării şi anunţă că miercuri va stabili formele de protest care vor fi declanşate împotriva acestei legi, pe care o considera 'profund nedreaptă'. "Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial condamnă public şi fără rezerve noul proiect al legii salarizării, apreciind că acesta reprezintă un nou atac direct asupra personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete. Sub pretextul unei reforme bazate pe 'echitate' şi 'modernizare', Guvernul propune în realitate menţinerea grefierilor într-o zonă inferioară de salarizare, deşi aceştia reprezintă categoria profesională care susţine efectiv funcţionarea zilnică a sistemului judiciar. Mai grav, actualul proiect încalcă inclusiv recomandările care au stat la baza reformei salarizarii", declară sindicatul. Reprezentaţii grefierilor susţin că Guvernul ignoră metodologia şi recomandările Băncii Mondiale privind ierarhizarea funcţiilor în raport cu complexitatea muncii şi impactul real al activităţii desfăşurate, dar şi recomandările Curţii de Conturi formulate după controlul efectuat la nivelul tuturor ordonatorilor de credite din autoritatea judecatorească, recomandări care au vizat expres necesitatea unei legi separate de salarizare pentru sistemul judiciar.