Justiție

Grupările infracţionale nu au linişte

Grupările infracţionale nu au linişte
5 dr

Şaisprezece percheziţii domiciliare au avut loc în judeţul Arad, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept, 34 de persoane fiind conduse la audieri.
''La data de 4 aprilie 2023, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad, au efectuat 16 percheziţii domiciliare, în judeţul Arad, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept'', informează miercuri IGPR. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie - aprilie, în judeţul Arad, ar fi acţionat o grupare specializată în procurarea, deţinerea în vederea comercializării, ambalarea şi vânzarea, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc, precum şi substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive către consumatori din acest judeţ, activitate în urma căreia ar fi fost obţinute venituri", precizează sursa citată.
La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Arad au fost conduse, în vederea audierii, 34 de persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare