Peste 20 de percheziţii domiciliare au avut loc, miercuri dimineaţa, în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Potrivit purtatorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, din probele administrate a reieşit faptul că, la sfârşitul anului 2025, în judeţul Gorj, patru persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din comercializarea de substanţe interzise. Actele de urmărire penală au arătat că una dintre persoanele cercetate, iniţiatoare şi lider al grupării de criminalitate organizată, pe lângă activităţile de procurare şi vânzare de substanţe interzise, şi-ar fi asumat şi rolul de a-i învăţa pe ceilalţi membri modalităţi de prepare şi porţionare a drogurilor şi substanţelor psihoactive. Ulterior, la grupul infracţional ar fi aderat alte şapte persoane, având ca atribuţii principale transportarea şi vânzarea substanţelor interzise.
Percheziţii în Gorj, Mehedinţi şi Timiş, într-un dosar de trafic de droguri; majoritatea clienţilor - elevi