Justiție

Sărbători cu emoţii pentru Florin Cîţu

Sărbători cu emoţii pentru Florin Cîţu
6 fl

Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro. La intrare în sediul DNA, Florin Cîţu a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnalişti, însă a promis că va da detalii la ieşire. În prezent senator, Florin Cîţu a rămas fără imunitate, în urma unei decizii a Senatului din 29 noiembrie.
Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Evaluați acest articol
(0 voturi)