Abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională
Camera Deputaţilor a adoptat pe 28 ianuarie proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților. Dezbaterea proiectului a av…
Camera Deputaţilor a adoptat pe 28 ianuarie proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților. Dezbaterea proiectului a av…
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunţat, duminică, într-o postare pe Facebook, că săptămâna viitoare Camera Deputaţilor va constata par…
Plângerile se formulează de către angajatul care consideră că i s-a făcut o nedreptate, iar pentru asta trebuie să își dea datele personale și să explice situaț…
„Cei bolnavi sau doar izolati (din randul personalului MAI) sunt intr-un procent destul de mic. Suntem ajutati in toate misiunile de MApN si politiile locale. D…
Postarea Anei Birchall vine în contextul în care actualul procuror general, Gabriela Scutea, a declarat într-un interviu acordat Digi că îşi menţine părerea că…
„Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării activităţii instanţei pentru perioada 16.03.2020 - 16.04.2020, a hotărât ca ş…
În această săptămână, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intenționează să îi avertizeze pe lideri că vor trebui să restructureze cadrul financi…
"Activităţile cibernetice negative ale Coreei de Nord ameninţă Statele Unite şi ţări din întreaga lume; în principal, generează o ameninţare semnificativă la ad…
”Piscicultura, care avea 25% din suprafața Deltei, nu mai există astăzi, adică acele incinte piscicole care astăzi au fost puse pe uscat și se face agricultură…