Politică

Buget 2021: Continuă dezbaterile în plenul reunit al Parlamentului

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a continua dezbaterile la proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.

Dezbaterile au început încă de luni, urmând ca astăzi, 2 martie 2021, să se dea și votul final pe cele două bugete.

În noaptea de luni spre marți, la ora 2,00, dezbaterile au fost întrerupte, după ce timp de câteva ore au fost prezentate şi supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltării. Pentru Bugetul pe 2021 au fost formulate și cele mai multe amendamente (în total peste 2000). 

Plenul Legislativului continuă dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat şi pe proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 și marți.

La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.

(sursa foto: InfoMaramures)

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare