Politică

Ciucă: Armata lui Vladimir Putin nu are capacitatea de a proteja teritoriul, iar președintele are probleme de conducere a țării

Ciucă: Armata lui Vladimir Putin nu are capacitatea de a proteja teritoriul, iar președintele are probleme de conducere a țării

 

 

Elementul-surpriză este o componentă a oricărui război. „Recenta incursiune a trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk ne arată că surprizele pot să schimbe percepția publicului asupra evoluției unui conflict armat”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

 Potrivit acestuia, ultimele zile au arătat că armata lui Vladimir Putin „nu are capacitatea de a proteja teritoriul, iar președintele are probleme de conducere a țării”.

 „În prezent, nu știm care sunt obiectivele strategice vizate de inițiatorii unei asemenea acțiuni tactice neașteptate și nu mă voi hazarda în a face speculații pe această temă. Dar indiferent de ceea ce speră conducerea armatei ucrainene să obțină prin această ofensivă, ultimele zile ne-au arătat trei lucruri importante:

  1. Armata lui Vladimir Putin nu are capacitatea de a proteja teritoriul, iar președintele are probleme de conducere a țării. Forțele ucrainene avansează în interiorul teritoriului rusesc, iar armata rusă, dincolo de slăbiciunile dovedite, nu poate da o replică pe măsură. Acest lucru în sine este o lovitură aplicată imaginii Rusiei, dar mai ales moralului armatei și încrederii populației în actuala conducere.
  2. Structurile de planificare militară ucrainene și serviciile secrete au reușit o performanță deosebită în aceste timpuri: să proiecteze și să pună în practică o asemenea acțiune ofensivă, fără ca vreo informație sau intenție să fie devoalate.
  3. Echipamentele militare occidentale chiar fac o mare diferență în teren și permit ucrainenilor să aplice soluții la care nimeni nu s-ar fi putut așteptat vreodată”, a explicat Nicolae Ciucă.

 În ansamblu, mesajul pentru președintele Putin este unul limpede și clar, susține liderul PNL. 

„Cine începe un război peste hotare, să nu se mire dacă războiul o să ajungă la un moment dat și la el acasă. Din păcate, singurul limbaj pe care dictatorii îl înțeleg este demonstrația de forță”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)