Europarlamentarul PSD Dan Nica a atras atenția asupra competitivității industriei oțelului, în Uniunea Europeană. Liderul delegației PSD din PE susține că dacă nu vor fi luate măsuri de corectare a acestor situații, în viitorul apropiat, „se vor pierde multe locuri de muncă și industria oțelului va fi grav afectată”.
„Am pierdut în ultimii ani peste 20 de milioane de tone capacitate de oțel. Primul motiv îl reprezintă fluctuația prețurilor la energia electrică și gaze naturale, lucru absolut inacceptabil și care necesită schimbări imediate. Al doilea motiv îl reprezintă importurile de oțel din afara Uniunii, oțel care nu este purtător de taxe de emisii de CO2; făcând bineînțeles industria UE necompetitivă.
Dacă nu vor fi luate măsuri de corectare a acestor situații, în viitorul apropiat, se vor pierde multe locuri de muncă și industria oțelului va fi grav afectată. Acest lucru va avea consecințe negative pentru economia Uniunii Europene”, a transmis Dan Nica.