Politică

Deputatul George Stângă se implică în lupta pentru protejarea mediului: „Trebuie să avem curajul să acționăm înainte de a fi prea târziu”

Deputatul PNL George Stângă a organizat la Parlament o dezbatere privind schimbările climatice și protejarea mediului. Liberalul gălățean a anunțat că va realiza un grup de lucru format din specialiști care trebuie să realizeze o strategie pentru meciu.

George Stângă a invitat la dezbatere specialiști din instituțiile statului, dar și din societatea civilă.

„Schimbările climatice reprezintă un factor de risc din ce în ce mai mare pentru întreaga omenire. De aceea, azi am organizat la Camera Deputaților dezbaterea dedicată acestei probleme la care au participat instituții ale statului cu atribuții în domeniul protejării mediului, precum și organizații care militează pentru protejarea mediului. Pentru a putea combate schimbările climatice avem nevoie de o strategie, de un plan, la care să contribuie toți actorii implicați, fie că vorbim de Parlament, Guvern sau societatea civilă. Împreună putem să găsim soluții la problemele cauzate de schimbările climatice”, a explicat George Stângă.

Parlamentarul gălățean a stabilit împreună cu participanții să formeze un grup de lucru care va realiza o strategie privind protecția mediului.

„În perioada următoare îmi doresc să realizăm un grup de lucru format din reprezentanții instituțiilor statului și cei ai societății civile, în cadrul căruia să identificăm aceste soluții. Evident că nu putem întoarce timpul pentru a corecta unele dintre greșelile pe care le-am făcut în trecut în privința mediului. Însă, ceea ce putem face este să creștem copaci, să ecologizăm orașele, să ne protejăm mediul înconjurător și să contribuim la restaurarea ecosistemelor. Trebuie să avem curajul să acționăm înainte de a fi prea târziu. Și modul în care răspundem va avea un impact profund asupra lumii pe care o lăsăm în urmă pentru copiii noștri și pentru nepoții noștri”, este concluzia deputatului PNL.

Evaluați acest articol
(0 voturi)