În ședința Comisiei pentru agricultură, pescuit și silvicultură din Camera Deputaților, deputatul PSD Viorica Sandu a participat la dezbateri pe teme majore pentru sectorul agroalimentar. Pe ordinea de zi s-au aflat atât acordul UE–Mercosur, cât și mai multe proiecte de lege privind protecția resurselor acvatice, statutul personalului silvic și promovarea produselor alimentare de origine autohtonă. La discuții au fost prezenți reprezentanți ai ministerelor de resort, precum și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
În cadrul dezbaterilor privind acordul de liber schimb UE–Mercosur, ministrul Florin Barbu a clarificat poziția României, subliniind că țara noastră nu se opune comerțului liber, dar cere garanții ferme pentru protejarea fermierilor.
„România nu se opune comerțului liber, însă acesta nu poate funcționa fără garanții clare, fără date și fără evaluarea reală a impactului asupra fermierilor și procesatorilor români. În lipsa acestora, comerțul liber riscă să se transforme într-un mecanism de dumping, profund dezechilibrat. Discuțiile din Consiliul Agrifish au arătat necesitatea introducerii unor condiționalități ferme, în special pentru protejarea sectoarelor sensibile: zootehnie, procesare și vegetal”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
Printre garanțiile solicitate de partea română se numără licențierea strictă a importatorilor, după modelul aplicat în cazul Ucrainei, cu implicarea statelor membre, nu exclusiv a Comisiei Europene, limitarea comerțului intracomunitar pentru produsele provenite din Mercosur, acestea urmând să fie utilizate doar în statul care a realizat importul, precum și activarea rapidă a mecanismului de salvgardare, cu un prag redus la 5%, prag aprobat la nivel european.
Un alt punct sensibil este cel al siguranței alimentare. Deputatul Viorica Sandu a atras atenția că laboratoarele din România și din UE nu sunt calibrate pentru toate substanțele utilizate în zona Mercosur, inclusiv pesticide interzise în Uniunea Europeană.
„Laboratoarele noastre nu pot detecta toate substanțele folosite în Mercosur. De aceea, am cerut transparență totală privind substanțele utilizate și fonduri europene pentru modernizarea și calibrarea laboratoarelor, astfel încât consumatorii români să fie protejați”, a explicat Viorica Sandu.
În final, deputatul a subliniat rolul strategic al României în agricultura europeană și necesitatea apărării intereselor producătorilor autohtoni.
„România este un actor agricol important în UE — lider la producția de carne de pasăre și ouă și cu cele mai mari efective de bovine pentru carne. Tocmai de aceea, avem obligația să ne apărăm fermierii prin reguli corecte și concurență loială, nu prin compromisuri care îi vulnerabilizează”, a mai precizat deputatul Viorica Sandu.