Politică

Deputatul Viorica Sandu, în Parlamentul României: Continuăm să luptăm pentru bunăstarea cetățenilor și a companiilor românești

Deputatul Viorica Sandu a prezentat în Camera Deputaților o declarație politică, prin care a subliniat faptul că parlamentarii social-democrați vor continua să lupte pentru bunăstarea cetățenilor și a companiilor românești.

„În fața crizelor prin care trece societatea românească, PSD continuă să stea drept, promovând soluții reale pentru asigurarea bunăstării populației și a companiilor românești. Planul de măsuri conceput de social democrați are drept obiective stoparea creșterii inflației, încurajarea producției autohtone, generarea de noi locuri de muncă și crearea unui cadrul potrivit de dezvoltare pentru firmele românești”, a transmis deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu. 

De asemenea, Viorica Sandu a mai adăugat că PSD își propune să reducă inflația la 8 % în 2023, prin „scheme de reglementare a prețurilor la energie și gaze naturale, precum și prin scheme de stimulare a oferte și a producției de bunuri autohtone”.

În ceea ce privește categoriile vulnerabile, partidul PSD și-a îndeplinit promisiunea și „ducem mai departe misiunea de a le acorda ajutor celor afectați de creșterea prețurilor la utilități și alimente”,  a mai completat Viorica Sandu.

Vezi aici declarația politică integrală! 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare