Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, anunță că măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită cu două luni
Marcel Ciolacu s-a poziționat clar în privința plafonării adaosului comercial la alimentele de baza , măsură ce urma să expire pe 31 ianuarie.
„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
În urma discuțiilor de luni, 29 ianuarie, cu reprezentanţii sectorului de retail pe această temă , premierul a anunțat că limitarea adaosului la alimentele de bază se va menține în varianta actuală și în următoarele 60 de zile, pentru că s-a dovedit că este o măsură eficientă.
„Este evident că această măsură a oprit CREȘTERILE SPECULATIVE care erau practicate de unii comercianți, pe fondul unor incertitudini în economie legate de inflația globală, de războiul din Ucraina sau de criza energetică. A eliminat una dintre sursele principale ale inflației și a menținut puterea de cumpărare a populației”, a precizat deputatul Viorica Sandu.
Deputatul gălățean subliniază că „această soluție promovată de PSD a funcționat, nu a produs penurie sau alte perturbări în piață și nu i-a afectat pe producătorii români, care au continuat să-și vândă produsele în condițiile concurenței libere din piață”.