Politică

Deputatul Viorica Sandu: Noul program guvernamental pentru fermieri: „De trei ori subvenția”

"De trei ori subvenţia" este un nou program guvernamental prin care fermierii pot accesa credite de trei ori mai mari decât subvenţia pe care o primesc anual de la Uniunea Europeană, prin CEC Bank, anunță deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.

Potrivit sursei citate, pe baza adeverinței de la APIA, care atestă ce subvenție are de primit, orice agricultor poate merge la CEC și poate solicita/primi un credit de trei ori valoarea subvenției respective.

„Creditele sunt garantate în proporție de 80% de statul român, potrivit lui Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Nu există plafon maxim, efectiv valoarea creditelor depinde de numărul cererilor și nivelul subvențiilor la care au dreptul fermierii. Dobânda este de numai 2% plus ROBOR. Acest tip de credit este nu doar ușor de accesat ci și de rambursat, dat fiind certitudinea încasării subvențiilor APIA (din fonduri europene) în fiecare an.

Măsura este foarte de utilă în actualul context, a fost cerută de fermieri și îndeplinită rapid, în prima săptămână de activitate a ministrul Agriculturii Petre Daea.‼️Fără birocrație, simplu și eficient”, a transmis Viorica Sandu. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare