În cadrul Conferinţei Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi a fost realeasă conducerea care a demonstrat că deține rețeta succesului. Organizația județeană Galați este una dintre cele mai performante organizații social democrate din țară și după aceste alegeri vom continua să creștem și să avem rezultate tot mai bune, a transmis deputatul Viorica Sandu, într-o postare pe Facebook.
„Sub conducerea domnului președinte Dan Nica s-a constituit aici, la Galați, o echipă valoroasă de oameni profesioniști, muncitori și dedicați, uniți de valori și țeluri comune. Am demonstrat atât colegilor din partid, cât și gălățenilor, că suntem capabili să propunem și să implementăm proiecte grele, importante pentru comunitatea noastră. De două mandate, din 2016 și până în prezent echipa de la conducerea organizației județene PSD, formată din președintele Dan Nica și prim-vicepreședintele Costel Fotea, a raportat realizarea a nenumărate proiecte de maxim interes pentru comunitate, atrăgând banii europeni puși la dispoziția țării noastre și a pus în mișcare altele noi ce păreau de nerealizat pentru gălățeni până mai ieri. Sunt convinsă că le vom continua și vom veni constant cu altele noi, cel puțin la fel de bune.
Președintele PSD municipiul Galați, primarul Ionuț Pucheanu , de asemenea a convins gălățenii, începând tot din 2016, timp de două mandate, de implicarea PSD și a sa . Prin viteza de realizare a proiectelor și constanța cu care a schimbat în bine fața orașului, a câștigat de partea social democraților acel segment de populație indecis și o parte din diaspora, care remarcă aceste schimbări.
Menținând această formulă de conducere, PSD Galați oferă stabilitate și predictibilitate, oferă realizări importante pentru județul nostru. Aceasta este rețeta prin care peste doi ani, în 2024, la Galați PSD va rămâne opțiunea de necontestat a alegătorilor”, a scris Viorica Sandu.