Politică

Deputatul Viorica Sandu: PSD va continua să susțină proiectele care aduc beneficii concrete cetățenilor!

Deputatul PSD Viorica Sandu, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, a participat la o şedinţă de lucru în cadrul căreia au fost dezbătute mai multe proiecte legislative cu impact economic şi social major.

Printre acestea se numără acordarea unui ajutor de stat pentru Complexul Energetic „Valea Jiului”, vizând închiderea şi punerea în siguranţă a minelor necompetitive, precum şi sprijin pentru mamele şi nou-născuţii din familiile defavorizate, sub forma unor tichete sociale finanţate din fonduri europene.

Au fost discutate, de asemenea, îmbunătăţirea cadrului legislativ privind măsurile de sprijin pentru mame şi copii, dar şi proiectul de lege privind stimularea natalităţii şi sprijinirea familiilor din România. Pentru toate aceste iniţiative, Camera Deputaţilor are rol de for decizional.

„Ca reprezentanţi ai Partidului Social Democrat suntem determinaţi să construim politici publice predictibile, echilibrate şi orientate către oameni. Vom continua să susţinem proiecte legislative care aduc beneficii concrete cetăţenilor, stimulează dezvoltarea economică şi consolidează solidaritatea socială”, a declarat deputatul Viorica Sandu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)