Politică

Deputatul Viorica Sandu: Susțin cu toată convingerea necesitatea definirii femicidului în legislația penală românească, dar și a altor măsuri concrete

Deputatul Viorica Sandu: Susțin cu toată convingerea necesitatea definirii femicidului în legislația penală românească, dar și a altor măsuri concrete

Deputatul Viorica Sandu a participat, alături de colegi din Parlament și a luat cuvântul în cadrul consultării inițiate de Comisia Juridică din Camera Deputaților, privind necesitatea introducerii femicidului în Codul penal – o formă extremă a violenței de gen, care trebuie recunoscută și sancționată distinct.

„Ca deputat, ca mamă de fată, ca femeie și membru al Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați am susținut astăzi cu toată convingerea necesitatea definirii femicidului în legislația penală românească, dar și a altor măsuri concrete: brățări electronice pentru agresori, ordine de protecție care să fie respectate, centre reale de sprijin pentru victime, formare obligatorie pentru polițiști, magistrați, medici, asistenți sociali”,a transmis deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.

Această consultare reprezintă primul pas înainte de depunerea proiectului de lege care sa reglementeze direct sau indirect femicidul.

„Consider că lipsa unei reglementări explicite privind femicidul, ingreunează sancționarea corespunzătoare a acestor fapte, făcând loc sentimentului de neîncredere în capacitatea statului de a proteja dreptul la viață și demnitate al femeilor. Nu vorbim doar despre cifre, vorbim despre tragedii reale, despre femei care mor în bătaie în casele lor, uneori chiar sub ochii copiilor. În urmă cu doar câteva zile, la Brăila, o femeie a fost ucisă cu brutalitate de soțul ei – un fost consilier local. Un om care a avut o funcție publică și care, în loc să-și apere familia, a devenit călău!

Este încă o dovadă că violența împotriva femeilor nu ține cont de statut social, de funcție sau de oraș. Ține doar de un sistem care încă nu știe să protejeze victimele și să sancționeze agresorii la timp.

În România trebuie să adaptăm cadrul legal astfel încât să nu mai existe copii care își văd mama, victimă a violenței extreme, murind sub ochii lor!”, a precizat Viorica Sandu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)