Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, anunță pe pagina sa de Facebook că a fost adoptată Ordonanța de Urgență prin care se reglementează prețurile la energie electrică și gaze naturale. „Prin aceasta principalele obiective urmărite de Partidul Social Democrat au fost atinse”, afirmă social democrata.
Forma finală a ordonanței de urgență convenită în Coaliție, oferă cetățenilor și firmelor protecție pentru cel puțin un an de zile, precizează deputatul PSD Viorica Sandu.
„Cei care vor specula prețurile vor fi supraimpozitați, iar companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români. Ministrul PSD al Finanțelor a identificat resursele financiare necesare și a alocat 2,4 miliarde de euro pentru acest pachet de sprijin destinat populației și al economiei naționale. Plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale va determina o stabilizare a prețurilor de consum, cu un efect pozitiv asupra puterii de cumpărare a populației, deoarece creșterea lor reprezenta peste 50% din creșterea inflației,
PSD va continua colaborarea cu partenerii din Coaliția de guvernare și pentru reglementarea cât mai rapidă în domeniul comerțului cu carburanți, dar și al asigurărilor auto, care să determine o scădere a costurilor de transport și să reducă astfel presiunea asupra inflației”, a trasmis Viorica Sandu.