Politică

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a solicitat Comisiei Europene să îşi prezinte poziţia cu privire la cererea Ucrainei de a include braţele Chilia şi Bîstroe în reţeaua transeuropeană de transport

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a solicitat Comisiei Europene, în contextul formulării de către Ucraina a cererii de a include braţele Chilia şi Bîstroe în reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) şi prezentării unui plan de dragare a canalului navigabil Bîstroe, să îşi prezinte poziţia cu privire la planul Ucrainei.

"La începutul lunii februarie, autorităţile ucrainene au prezentat un plan de dragare a canalului navigabil Bîstroe, aflat în Delta Dunării, zonă protejată, parte a patrimoniului mondial UNESCO, deosebit de importantă pentru ecosistemul de mediu european. Conform tuturor experţilor, asemenea lucrări ar duce la degradarea majoră, ireversibilă a Deltei Dunării. Mai mult, aceste lucrări sunt şi contrare dreptului internaţional, conform concluziilor a numeroase organisme internaţionale", a susţinut Victor Negrescu, într-un comunicat de presă transmis duminică.

Potrivit europarlmaentarului, ţara noastră şi-a arătat în mod constant sprijinul pentru Ucraina, oferind inclusiv, ca măsură excepţională, acordul privind folosirea canalului Bîstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră, în vederea reducerii consecinţelor agresiunii Federaţiei Ruse asupra acestui stat, şi a reiterat nevoia ca angajamentele asumate să fie în continuare menţinute.

”Astfel, reprezentantul României în Parlamentul European a întrebat Comisia Europeană dacă aceasta sprijină demersurile Ucrainei în ceea ce priveşte efectuarea lucrărilor de dragaj pe canalul Bîstroe, cum apreciază impactul grav asupra mediului pe care îl au respectivele lucrări propuse de Ucraina şi dacă, înainte de a depune cererea de includere a braţelor Chilia şi Bîstroe în reţeaua TEN-T, autorităţile ucrainene au consultat România. Încă de la nivelul anului 2004, autorităţile ucrainene au intenţionat să realizeze lucrări de dragare pe braţele Chilia şi Bîstroe, menite să creeze o cale navigabilă alternativă către porturile Dunării de Jos, lucrări care au fost declarate de numeroase organisme internaţionale ca fiind contrare prevederilor de drept internaţional privind protecţia mediului”, se mai arată în comunicat.

 

 
Evaluați acest articol
(0 voturi)