Gabriela Firea a cerut drepturi egale pentru toate femeile din Uniunea Europeană. În acest sens, ea a anunţat că susţine şi că a semnat ”Carta UE a drepturilor femeilor” care prevede servicii, programe şi legi egale pentru femei.
”Drepturi egale pentru toate femeile din Uniunea Europeană ! Susţin, semnez şi promovez «Carta UE a drepturilor femeilor»! Toţi oamenii sunt egali şi trebuie să trecem de la vorbe, la fapte! Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, din care fac parte, îşi reafirmă angajamentul pentru drepturi egale între femei şi bărbaţi. Mulţumesc Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D Socialists and Democrats Group in the European Parliament, pentru politicile feministe şi pentru determinarea de a convinge Comisia Europeană să aprobe acest document strategic. Sunt convinsă că alături de Victor Negrescu, liderului grupului europarlamentarilor români, şi de toţi ceilalţi colegi vom reuşi”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Demersurile pentru combaterea violenţei şi hărţuirii pe motive de gen trebuie, de asemenea, continuate, mai spune Gabriela Firea.
”Sigur că trebuie continuate demersurile pentru combaterea violenţei şi hărţuirii pe motive de gen, iar femeile să aibă acces la servicii egale de sănătate şi asistenţă medicală. Ca membru al FEMM, Comisia pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen din Parlamentul European, voi continua demersurile începute în România ca primar general, senator şi ministru”, a concluzionat Gabriela Firea.