Politică

Grindeanu: Podul peste Dunăre nu va fi recepționat până nu vor fi remediate toate problemele!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat ca traficul rutier pe podul peste Dunăre să nu mai fi interzis noaptea. 

Ministrul Grindeanu a făcut o inspecție la podul peste Dunăre și a spus că obiectivul nu va fi recepționat până nu vor fi remediate toate probleme la pod. „Neconformitățile nu pun în pericol siguranța traficului, însă doar după ce acestea vor fi înlăturate”, a avertizat Grindeanu.

„Vreau să atrag atenția la un lucru. Am venit în iulie, s-a dat drumul la circulație. Constructorii și-au luat angajamente mărețe că vor da jos macaralele, pe parcursul nopții. Din ce am observat azi cu domnul Tudose, au reușit să dea jos, parțial, prima macara. Vreau să luați decizia să se circule și noaptea (n.r. adresându-se reprezentantului CNAIR). Nu văd motivul pentru care este întreruptă circulația pe timpul nopții, atât tâmp cât aceste macarale nu sunt demontate și date jos. Dacă tot nu dau aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24. Când vor fi mobilizați să vină dânșii să ceară la CNAIR , că vor să lucreze și să dea jos aceste macarele. Până atunci 24 din 24”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu. 

Ministrul a criticat constructorul pentru că nu va termina anul acesta drumul de legătură, așa cum a promis. „Sunt departe de a termina descărcarea de la Jijila”, a adăugat Grindeanu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare