Senatorul PSD Laura Georgescu susține că „dacă pensiile nu vor creşte de la 1 decembrie, peste 2 milioane de pensionari riscă să nu supravieţuiască în această iarnă”.
„Aproape un milion de bătrâni (mai precis 922.626 persoane) din România primesc indemnizaţie socială pentru a avea pensia minimă de 800 lei. Încă 485.000 de pensionari au pensii cuprinse între 801 şi 1.000 lei. Toţi aceşti oameni se află în risc de sărăcie extremă, iar frigul deja a pus stăpânire pe casele lor. Nu o duc prea bine nici cei 1,1 milioane de seniori cu pensii între 1.000 şi 1.500 lei.
Deci aproximativ 2,5 milioane de pensionari nu vor putea trece peste iarnă în condiţiile în care alimentele, energia electrică, transportul, gazele, lemnele de foc s-au scumpit. De fapt, nu cred să mai fie produse sau servicii cărora să nu le fi crescut preţul. Ce vor face, în această iarnă, bunicii din această ţară? Cum să-şi împartă puţinii bănuţi din pensie?
Una dintre măsurile propuse de Partidul Social Democrat în programul de guvernare este aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei, până la 1.000 lei/lună. Nu mai este timp de amânări!”, a transmis Laura Georgescu, pe pagina sa de Facebook.