Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, spune că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, afirmând că „toate alimentele sunt de bază”.
„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă", a declarat ministrul Agriculturii.
Potrivit lui Chesnoiu, se analizează soluții pentru ca românii să poată asigura coșul zilnic de alimente.
„Se discută, se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic. În rest, că sunt şase, că sunt 8, că sunt 10, că sunt 15 sau 20, la finalul analizei, cu siguranţă vă vom prezenta aceste date", a adăugat ministrul.